ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

S-au împlinit 10 ani de la trecerea în eternitate a poetului Adrian Păunescu

10:12 | 05.11.2020 Categorie: Cultură

Chişinău, 5 nov. /MOLDPRES/. Astăzi s-au împlinit 10 ani de la trecerea în eternitate a poetului, eseistului, publicistului și omului politic român Adrian Păunescu, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, informează MOLDPRES.

S-a născut la 20 iulie 1943 în satul Copăceni, județul Bălți, Basarabia. Copilăria și-a petrecut-o la Bârca, Județul Dolj, România. A absolvit Colegiul Național Carol I din Craiova și a studiat filologia la Universitatea din București. Este cunoscut şi ca organizator al Cenaclului "Flacăra". Din 1973, conduce revista "Flacăra". În toamna anului 1990 a fondat revista "Totuși iubirea".

Potrivit criticilor literari, Adrian Păunescu este unul dintre cei mai prolifici scriitori români. A editat peste 50 de volume de poezii, eseuri, publicistică, discursuri cu un tiraj total de un milion de exemplare. În calitate de publicist, a mai condus pentru o scurtă perioadă, în 1999, ziarul ”Sportul românesc”, și a realizat emisiuni de fotbal la postul de televiziune Antena 1. 

A debutat ca autor literar în anul 1960. O bună parte din poeziile sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock. Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră "ultimul mare poet social român".

Printre cărțile sale sunt următoarele: ”Ultrasentimente”, ”Mieii primi”, ”Fântâna somnambulă”, ”Cărțile poștale ale morții”, ”Poezii cenzurate”, ”Noaptea marii beții” ș.a. A colaborat cu duetul Doina și Ion Aldea-Teodorovici, împreună cu care în 1992 a concertat în fața combatanților din războiul de pe Nistru.

Pe 31 august 2010, lui Adrian Păunescu i-au fost înmânate diploma și însemnele de membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, în cadrul adunării festive, consacrate Sărbătorii Naționale "Limba Noastră cea Română".

Academicianul Gheorghe Duca, președintele AȘM  de atunci, a menționat că "distincția onorifică i-a fost acordată acestei remarcabile personalități a neamului nostru pentru activitatea prodigioasă în vederea promovării consecvente a valorilor culturii, istoriei și tradițiilor naționale autentice, a adevărului științific privind limba și literatura română în Republica Moldova". Decizia de a-i acorda lui Adrian Păunescu titlul de membru de onoare al AȘM a fost luată la Chișinău pe 12 august 2010, de către adunarea generală a membrilor academiei.

Adrian Păunescu s-a stins din viață la 5 noiembrie 2010. La Chișinău, pe Aleea Clasicilor Literaturii Române a fost instalat un bust al regretatului poet, iar din 2015, la Copăceni, Sângerei este organizat Festivalul Internațional ”Adrian Păunescu”.

img20008753

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!