ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Teatrul Național ”Eugene Ionesco” va prezenta un spectacol de Yana Dobreva

12:53 | 06.11.2020 Categorie: Cultură

Chişinău, 6 nov. /MOLDPRES/. Un spectacol intitulat ”Căldură în noiembrie” de Yana Dobreva, în regia lui Petru Vutcărău, va avea loc mâine, 7 noiembrie, la ora 18.30, la Teatrul Național ”Eugene Ionesco”, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, ”Căldură în noiembrie” este un spectacol despre dragoste, trădare, iubire, prietenie, dar și despre ceea ce ne doare cel mai mult – plecatul de acasă. Nu există familie în R. Moldova care să nu fie afectată de această problemă, vrei să capete un sens viața ta și pentru asta sacrifici multe lucruri. Teatrul nu dă răspunsuri la aceste întrebări, el vine să pună întrebări și deja de fiecare în parte depinde de alegerea pe care o va face.

Alex, un medic american cu renume mondial, se întoarce în orașul său de baștină, situat undeva pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, de unde a emigrat, mai bine zis, a fugit, acum 40 de ani. În taverna unde și-a petrecut cei mai frumoși ani ai tinereții, el o întâlnește pe fosta lui iubită, Elena. Aflăm din povestea lor despre împrejurările în care s-au iubit și s-au despărțit, calvarul prin care a trecut Elena și prețul pe care l-a avut de plătit ea pentru fuga lui Alex. Martori la toată povestea aceasta sunt doar proprietarul cârciumii, un tânăr care a moștenit acest local de la tatăl său, împreună cu iubita sa, o tânără energică și ambițioasă, care vrea cu tot dinadinsul să emigreze împreună cu alesul inimii în America.

Din distribuție fac parte: Elena – Ala Menșicov, Alexa – Emil Gaju, Tânăra  – Natalia Prodan și Tânărul – Maxim Chiriac.

Spectacolul Căldură în noiembrie a participat la Festivalul Internațional Multicultural de “Teatru Tranzit Feszt”  (Satu Mare, România), Festivalul Internațional de Teatru Oradea (România), unde a obținut Premiul spectatorului orădean, Festivalul Capitalelor Națiunilor Centenare ( București, România) și la Festivalul “Zile de teatru Matei Vișniec” (Suceava, România).

Spectacolul se joacă în limba română cu subtitrare în limba engleză și rusă. Durata spectacolului: 2 ore, fără pauză.

foto: Teatrul Național ”Eugene Ionesco”

img20008807

img20008807

img20008807

img20008807

img20008807

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!