ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La FMF activează patru femei arbitri

11:05 | 10.11.2020 Categorie: Sport

Chişinău, 10 nov. /MOLDPRES/. Federația Moldovenească de Fotbal /FMF/ are patru femei arbitri acreditați de FIFA, transmite MOLDPRES.

În premieră, la meciul etapei a 18-a între echipele Sheriff Tiraspol și Dacia Buiucani (0-0), un frate și o soră au făcut parte din brigada de arbitri într-o partidă din cadrul primei ligi valorice a fotbalului moldovenesc. Este vorba despre Andrei și Natalia Ceban, care au oficiat meciul de la Tiraspol la centru, respectiv la tușă.  

Natalia Ceban a intrat în istoria fotbalului moldovenesc și ca prima reprezentantă a sexului frumos care a arbitrat un meci din Divizia Națională. S-a întâmplat în aprilie 2016, când Natalia a făcut parte în calitate de asistent din brigada de arbitri care a condus partida Academia - Dacia 0-3.

Potrivit Federației Moldovenești de Fotbal, în Republica Moldova activează patru arbitrii de sex feminin, omologați FIFA: doi arbitri centrali, Oxana Cruc și Natalia Clipca, și doi arbitrii de tușă, Natalia Ceban și Maria Bucliș-Posmac.

foto: FMF

img20008880

img20008880

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!