Macron şi Merkel cer statelor G20 să contribuie financiar la vaccinarea împotriva COVID-19 în ţările sărace
09:41 | 22.11.2020 Categorie: Externe
Paris, 22 nov. /MOLDPRES/. Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel le-au cerut sâmbătă statelor grupului G20 ca în lupta împotriva pandemiei COVID-19 să fie solidare economic cu statele mai sărace, contribuind financiar la eforturile de a face accesibilă vaccinarea în toate aceste ţări, potrivit agențiilor AFP şi EFE, citate de AGERPRES și MOLDPRES.
Astfel, Emmanuel Macron a susținut că marile puteri - G20 reprezintă circa 90% din PIB-ul mondial - ar trebui ''să cumpere doze de vaccin pentru ţările cele mai puţin avansate''. ''Trebuie să concepem împreună un mecanism de donații pentru vaccinarea categoriilor prioritare în ţările în dezvoltare'', a apreciat şeful statului francez.
''Vom fi pregătiți să garantăm accesul (la vaccin) la scară planetară şi să evităm cu orice preț scenariul unei lumi cu două viteze, în care doar cei mai bogați vor putea să se protejeze de virus şi să-şi reia viața normală?'', a întrebat Macron la summitul care din cauza pandemiei se desfășoară prin teleconferință.
La rândul ei, Angela Merkel a estimat că ''pentru îngrădirea pandemiei, accesul la vaccin trebuie să fie posibil şi accesibil pentru toate ţările, dar fondurile promise până acum pentru aceasta nu sunt suficiente''.
Cancelarul german a amintit că, în cadrul inițiativei globale de vaccinare COVAX, obiectivul este distribuirea a două miliarde de doze de vaccin până la finele anului viitor. ''Prin urmare, vă cer tuturor să sprijiniți această importantă inițiativă'', le-a transmis ea participanților la summit.
Potrivit unei declarații de vineri a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, din contribuția financiară de 1,8 miliarde de dolari făcută până în prezent pentru proiectul COVAX 800 de milioane de dolari reprezintă finanțarea oferită de UE.
Însă pentru această inițiativă este nevoie în total de circa 5 miliarde de dolari, fără a lua în calcul finanțarea suplimentară necesară pentru testare şi tratamente, estimată la 38 de miliarde de dolari, din care sunt disponibile în prezent doar 4 miliarde, a adăugat Ursula von der Leyen.
Diferenţa de 37,2 miliarde de dolari de care mai este nevoie pentru a acoperi nevoile economiilor cele mai puţin dezvoltate probabil că ''pare mult, dar nu este dacă facem comparație cu costul acestei pandemii'', consideră președinta Comisiei Europene.
foto: euobserver.com