China lansează primul său reactor nuclear produs local
10:19 | 28.11.2020 Categorie: Externe
Beijing, 28 nov. /MOLDPRES/. China a lansat vineri primul său reactor nuclear produs local, Hualong One, o etapă semnificativă în dorința sa de a obține independența faţă de tehnologia occidentală, relatează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Reactorul, care a fost conectat vineri la rețeaua electrică națională, poate produce circa 10 miliarde de KWh de electricitate în fiecare an şi să reducă cu 8,16 milioane de tone emisiile de carbon, potrivit Corporației naţionale chineze din domeniul nuclear (CNNC).
China sparge astfel "monopolul tehnologiei străine în domeniul nuclear", şi-a exprimat satisfacția CNNC într-un comunicat.
Centralele nucleare chineze nu au furnizat decât 5% din necesarul de electricitate al țării în 2019, potrivit Administrației naţionale a energiei, dar această proporție ar urma să crească în contextul obiectivului declarat al Chinei de a fi neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2060.
Reducerea dependenței de tehnologia occidentală în sectoarele strategice, precum cel nuclear, este un obiectiv central al strategiei chineze definite în planul "Made in China 2025".
Miliarde de dolari reprezentând ajutoare publice au fost vărsate companiilor chineze pentru a atinge acest obiectiv, o politică care îi irită pe partenerii comerciali ai Chinei şi a declanșat un război comercial cu SUA.
Lucrările pentru construirea Hualong One au început în 2015 şi alte şase reactoare sunt în prezent în construcție, în China şi în străinătate, a precizat CNNC.
China dispune de 47 de centrale nucleare de o capacitate totală de 48,75 milioane de kilowaţi, aflându-se pe locul al treilea într-un clasament mondial, după SUA şi Franţa.
foto: news.cgtn.com