La Călărași a fost deschisă oficial estrada de vară
15:30 | 01.12.2020 Categorie: Regionale
Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. În orașul Călărași a avut loc astăzi deschiderea oficială a estradei de vară. Acest proiect de construcție şi modernizare a infrastructurii a fost realizat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, transmite MOLDPRES.
Obiectivul a prevăzut construcția unei scene şi amfiteatru pentru 680 de locuri, precum și amenajarea unui WC public. Pentru realizarea acestor lucrări, din Fondul Național de Dezvoltare Regională au fost alocați 8,2 milioane de lei. „Aducem mulțumiri tuturor persoanelor care au contribuit, de la descrierea proiectului până la finalizarea lucrărilor de construcție”, au scris surse de la Primăria Călărași.
Construcțiile de la Călărași fac parte din programul "Valorificarea potențialului turistic al regiunii Centru a Republicii Moldova, raioanele Strășeni, Călărași, Nisporeni și Ungheni". În cadrul acestui proiect au fost deja amenajate două popasuri turistice cu infrastructură conexă de utilitate publică, localizate în satul Țigănești, raionul Strășeni, și satul Iurceni, raionul Nisporeni. De asemenea, în orașul Călărași a fost reamenajat Parcul „Aleea Clasicilor", fiind în desfășurare lucrări de renovare a Muzeului de Istorie și Etnografie a localităţii.
Suma totală a proiectului este de circa 24,6 milioane de lei, dintre care mare parte au fost solicitați din Fondul Național de Dezvoltare Regională, o anumită contribuție fiind a aplicantului.
foto: Primăria Călărași