ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 1 miliard de persoane ar putea trăi în sărăcie extremă până în 2030 din cauza pandemiei de coronavirus

09:05 | 03.12.2020 Categorie: Externe

New York, 3 dec. /MOLDPRES/. Peste 1 miliard de persoane ar putea trăi în sărăcie extremă până în 2030 din cauza efectelor pe termen lung ale pandemiei de coronavirus, potrivit unui studiu publicat joi de ONU şi citat de DPA, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Această cifră ar putea fi atinsă dacă revenirea la normal este prelungită şi criza economică persistă, aruncând încă 207 milioane de persoane în sărăcie, potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Potrivit unui scenariu "de bază" luând în considerare ratele actuale de mortalitate şi proiecțiile recente de creştere ale Fondului Monetar Internaţional, studiul arată că alte 44 milioane de persoane vor trăi sub pragul de sărăcie în următorii 10 ani.

Cu toate acestea, creșterea sărăciei extreme poate fi evitată, notează PNUD, făcând referire la investiții în programe de asistență socială, guvernanță, digitalizare şi o economie verde.

"Pandemia COVID-19 este un punct critic şi ceea ce aleg liderii acum ar putea conduce lumea în direcții foarte diferite", a declarat administratorul PNUD Achim Steiner într-un comunicat de presă.

"Avem ocazia să investim într-un deceniu de acțiuni care nu numai că ajută oamenii să se recupereze după COVID-19, dar restabilește calea de dezvoltare a omenirii şi planetei către un viitor mai corect, mai rezistent şi verde", a notat el.

foto: livewire.thewire.in

img20009577

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!