ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În alte trei raioane a fost finalizat Programul “Drumuri Bune pentru Moldova 2020”

17:02 | 03.12.2020 Categorie: Regionale

Chişinău, 3 dec. /MOLDPRES/. În raioanele Anenii Noi, Fălești și Orhei au fost executate integral lucrările de reparație și întreținere periodică din cadrul Programului “Drumuri Bune pentru Moldova 2020”, transmite MOLDPRES cu referire la Administrația de Stat a Drumurilor (ASD).

Potrivit instituției, în raionul Anenii Noi au fost supuse reparației 31 sectoare de drum cu o valoare a investiției de peste 28 milioane de lei. „24 sectoare de drum, cu o lungime totală de peste 10 km, au fost reparate cu îmbrăcăminte din beton asfaltic, iar 7 sectoare, cu o lungime totală de peste 7 km - cu îmbrăcăminte rutieră din pietriș”, indică ASD.

De asemenea, în raionul Fălești, lucrările de reparație cu o valoare de circa 37 milioane de lei s-au desfășurat pe 51 sectoare de drum. Astfel, 19 sectoare de drum au fost finalizate cu îmbrăcăminte din beton asfaltic, iar 32 sectoare de drum cu îmbrăcăminte rutieră din pietriș. Lungimea totală a sectoarelor constituie peste 37 km.

În raionul Orhei, cetățenii vor beneficia de 97 sectoare de drum reabilitate, cu o lungime totală de peste 34 km. „Investiția totală a lucrărilor de reparație constituie peste 42 milioane de lei, finanțați din bugetul de stat. Astfel, 61 sectoare de drum au fost finalizate cu îmbrăcăminte rutieră din pietriș, iar 36 - cu îmbrăcăminte din beton asfaltic, conform sursei citate.

Tronsoanele vor fi date în exploatare doar după ce vor fi supuse verificărilor efectuate în cadrul Laboratorului de Încercări al ASD.

Reparația sectoarelor de drum din raioanele Anenii Noi, Fălești și Orhei a fost inclusă în Programul de reparație periodică/întreținere a drumurilor publice locale, comunale şi a străzilor pe anul 2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din mai 2020.

foto: ASD

img20009599

img20009599

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!