Republica Moldova și Bulgaria vor intensifica colaborarea bilaterală
08:42 | 04.12.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 4 dec. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării europene, Aureliu Ciocoi, a discutat ieri telefonic cu omologul său bulgar Ekaterina Zaharieva. Cei doi miniștri au evidențiat importanța unui dialog consolidat pe subiectele de interes comun în relația moldo-bulgară, precum și necesitatea cooperării eficiente între ambele țări în plan regional și multilateral, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al MAEIE, oficialii au abordat un șir de aspecte ale agendei comune între cele două state, convenind continuarea acțiunilor la nivel de experți sectoriali în vederea consolidării dialogului bilateral și reluarea contactelor la nivel înalt. În acest sens, ministrul Aureliu Ciocoi a lansat o invitație ministrului Ekaterina Zaharieva de a întreprinde o vizită în Republica Moldova, invitație acceptată.
În cadrul convorbirii, șeful diplomației moldovene a adus mulțumiri părții bulgare pentru susținerea constantă oferită parcursului european al Republicii Moldova și pentru sprijinul valoros acordat țării noastre de către Guvernul Bulgariei în continuarea reformelor, inclusiv pentru asistența oferită în lupta cu pandemia COVID-19.
Aureliu Ciocoi și Ekaterina Zaharieva au subliniat rolul pe care etnicii bulgari din Republica Moldova îl dețin în dezvoltarea relațiilor bilaterale moldo-bulgare, fiind salutate proiectele de dezvoltare implementate de Republica Bulgaria, în mod particular în sfera educației, culturii și cercetării și care sunt o expresie a deschiderii părții bulgare pentru suportul modernizării Republicii Moldova și de susținere a comunității bulgare.
La final părțile au convenit asupra intensificării relațiilor de colaborare în vederea valorificării potențialului existent, care este unul considerabil, inclusiv în cadrul organizațiilor regionale și formatelor multilaterale de cooperare.
foto: MAEIE