ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Copiii din toată lumea îl așteaptă în această seară pe Moș Nicolae

09:52 | 05.12.2020 Categorie: Social

Chişinău, 5 dec. /MOLDPRES/. Una din cele mai palpitante sărbători pentru cei mici este Sfântul Nicolae. Pe stil nou această minune se întâmplă în seara de 5 decembrie, iar pe vechi, pe 18 decembrie. Vă prezentăm o scurtă expunere a capitolului consacrat aceste fermecătoare sărbători din volumul lui Sorin Lavric "Cartea Crăciunului”, alcătuită de AGERPRES, preluat de MOLDPRES.

Seara de 5 decembrie are o semnificație aparte pentru toți copiii. În fiecare an, în această seară, ei își spală şi își lustruiesc pantofii, cizmele ori ghetele, așteptându-l pe Moș Nicolae, să le aducă daruri.

Tradiţia darurilor primite de la Moș Nicolae are origini vechi - din vremea unui personaj legendar, care a existat cu adevărat. Acesta era un episcop cu mare credință în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea - Nicolae din Myra-Lichia (undeva, pe meleagurile Turciei de astăzi), căruia îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de oamenii săraci ori necăjiți. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinților săi, el şi-a dăruit întreaga avere celor nevoiași.

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae este aceea a trei fete sărace - care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriți. Dar Sfântul Nicolae, aflându-le necazul, a aruncat prin fereastră, fiecăreia dintre ele - în noaptea de 5 spre 6 decembrie -, câte un săculeț de bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghetele fetelor. Probabil, de aici este obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghete, scrie sursa amintită.

Şi tot din acest motiv, copiii au grijă ca ghetele ori cizmele lor să fie foarte curate în această noapte.

În tradițiile românești, Moș Nicolae apare în noaptea dinspre 5 spre 6 decembrie pe un cal alb (un soi de trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii). Tot el păzește Soarele pentru a nu se strecura spre tărâmurile de miazănoapte şi a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război (motiv pentru care este invocat în timpul luptelor), precizează volumul ''Cartea de Crăciun''.

Mai există şi obiceiul să se pună în apă, în această noapte, crenguțe de pomi fructiferi - în casă, lângă icoane -, care ar trebui să înflorească de Anul Nou. În funcţie de crenguța pomului care a înflorit, se așteaptă recolta bună de fructe în noul an. La sate există obiceiul ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru a repeta colindele de Crăciun şi de Anul Nou.

Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit o zi a darurilor ori a activităților cu caracter umanitar, caritabil.

În Germania, imaginea lui Moș Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creștină a Sfântului Nicolae, care este văzut ca un bătrân ce poartă un sac în spate şi un mănunchi de nuielușe în mână. Copiii cuminți primesc dulciuri din sac, iar copiii care n-au fost cuminți primesc o nuielușă, un cartof sau câțiva cărbuni.

Copiii din Franţa, așteptându-l pe Moș Nicolae, lasă lângă ghetuțe un pahar de vin, iar pentru măgărușul lui lasă doi-trei morcovi şi puţin zahăr, pentru că în regiunile din estul Franței, cei mici știu că Moș Nicolae vine călare pe un măgăruș, alături de Pere Fouettard (Moș Nuielușă), înveșmântat în negru. Moș Nicolae lasă daruri copiilor buni, iar Moș Nuielușă le lasă celor care n-au fost cuminți câte o nuielușă.

În Belgia şi Luxemburg, copiii își așază ghetuțele în faţa ușii şi, la fel ca micuții francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moșul.

Moș Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care îl percep ca pe un bătrân înveșmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici şi ține în mână o nuia destinată micuților care nu au dat ascultare părinților.

În Italia, copiii așază pe o farfurie, în seara de 5 decembrie, bilețele în care-şi scriu dorințele, promițându-i lui Moș Nicolae că vor fi cuminți în anul care va veni. A doua zi, în locul bilețelelor, găsesc dulciurile lor preferate.

Moș Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri în Croația după ce, cu o seară înainte, copiii își lustruiesc încălțămintea şi o așază pe pervazurile ferestrelor, pentru a fi umplută cu daruri, dulciuri şi fructe de către generosul moș.

În Polonia, Moș Nicolae este perceput ca fiind îmbrăcat în haine episcopale, coborând din ceruri cu ajutorul unui înger şi colindând întreaga ţară mergând pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb. După ce intră într-o casă, Moș Nicolae ascultă rugămințile copiilor, îi ceartă - dacă n-au fost cuminți -, sau îi laudă - dacă au fost buni. Celor buni le dăruiește icoane, mere roșii, portocale şi ''pierniki'' (prăjiturele sfinte, făcute cu miere şi mirodenii).

În Slovacia, Moș Nicolae (Svaty Mikulas) sosește într-o trăsură trasă de un cal. În ajun, copiii îşi așază încălțămintea lustruită pe pervazul ferestrei sau în pragul ușii, sperând să o găsească dimineața încărcată cu daruri. În unele școli are loc sărbătoarea "Mikul Mail", în cadrul căreia copiii îşi dăruiesc unul altuia mici cadouri.

În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii își așază încălțămintea afară, în faţa ușii, așteptând să o găsească a doua zi plină cu fructe, bomboane, monede şi mici jucării. Cel care îl însoțește pe Moş Nicolae, numit Parkel, pune în încălțămintea copiilor obraznici cărbuni şi cenușă.

Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Miklós), copiii din Ungaria îşi lustruiesc pantofii sau ghetele şi le așază pe pervaz pentru a fi umplute de darnicul Moş. Dimineața, copiii găsesc în încălțăminte bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată şi mici cadouri. Copiii obraznici primesc nuiele sau linguri de lemn.

Pe stil nou sau vechi, sau în ambele cazuri, cum se mai face pe la noi, această sărbătoare oferă copiilor o poveste fermecătoare și vibrantă, o așteptare să fie răsplătiți generos pentru purtarea lor exemplară. Așa, cum în adâncul sufletului, așteaptă de o viață acest miracol și oamenii de toate vârstele din Republica Moldova.

img20009666

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!