Un protest de amploare a avut loc în capitală
13:49 | 06.12.2020 Categorie: Politic
Chişinău, 6 dec. /MOLDPRES/. Mii de cetățeni și simpatizanți ai partidelor din opoziția parlamentară au protestat duminică, 6 decembrie, în Piața Marii Adunări Naționale. Manifestanții au adoptat o rezoluție în care au solicitat organizarea alegerilor parlamentare anticipate și demisia Executivului, comunică MOLDPRES.
Manifestanții au venit în Piața Marii Adunări Naționale cu pancarte pe care erau afișate slogane prin care se cere demisia Guvernului și dizolvarea Parlamentului. De asemenea, oamenii au afișat slogane împotriva corupției.
Pe rând, în scena instalată în piață a urcat cu discursuri președintele ales Maia Sandu, la îndemnul căreia a fost organizat protestul, lideri ai mai multor formațiuni politice, primari și activiști civici.
„În Parlament a fost încropită o majoritate PSRM+ȘOR, formată din deputați care sunt implicați în furtul miliardului, care au adoptat legi cu încălcarea Constituției și a tuturor normelor. Aceste legi reprezintă un risc pentru securitatea statului. Ele sunt menite să reducă puterea președintelui ca să nu putem lupta împotriva corupției. Cea mai scurtă cale spre alegerile anticipate este demisia Guvernului Chicu”, a menționat Sandu.
Președintele ales a avut un discurs și în limba rusă.
Și vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari, a spus că nu mai există timp pentru a aștepta încă câțiva ani până la noi alegeri parlamentare. „E nevoie de anticipate. Pe 10 decembrie, când va fi validat de Curtea Constituțională mandatul Maiei Sandu, Guvernul Chicu trebuie să demisioneze”, a opinat Slusari.
La finele mitingului, participanții au votat o rezoluție în care au cerut ”demisia imediată a Guvernului și dizolvarea Parlamentului”.
„Adunarea cetățenilor cere imperativ să fie îndeplinite următoarele revendicări: demisia urgentă a Guvernului Chicu, declanșarea alegerilor parlamentare anticipate și anularea pachetului de legi, votat în mod abuziv, cu încălcarea oricăror norme şi proceduri de validare, de către nou-formata majoritate parlamentară PSRM-ŞOR”, se mai spune în document.
Ordinea publică la protest a fost asigurată de sute de polițiști care au format un cordon împrejurul clădirii Executivului. Potrivit poliției, la protest au fost circa 5000 de oameni.