Polonia este hotărâtă să învingă Covid-19
19:36 | 08.12.2020 Categorie: Externe
Varșovia, 8 dec. /MOLDPRES/. Guvernul polonez a achiziționat peste 60 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 de la şase producători, a anunţat astăzi premierul polonez Mateusz Morawiecki, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Autoritățile consideră că vaccinuri vor ajunge pentru toți cetățenii. În acest scop se vor înființa circa 8.000 de puncte de vaccinare în toată țara, ceea ce va fi una din cele mai mari provocări logistice cu care s-au confruntat până acum serviciile sale sanitare.
"Suntem asigurați, iar acum este momentul pentru o mare provocare, şi anume implementarea Programului Național de Vaccinare împotriva COVID-19", a scris premierul pe Facebook.
Deocamdată guvernul dispune de suficiente aplicații din partea unor entități care doresc să opereze puncte de vaccinare pentru a permite imunizarea a 180.000 de persoane zilnic.
Guvernul conștientizează faptul că s-ar putea confrunta cu probleme în a-i convinge pe oameni să se vaccineze. Un recent studiu sociologic a arătat că aproape jumătate dintre polonezi nu intenționează să se vaccineze, menționează autoritățile sanitare poloneze.
Până pe data de 8 decembrie, în Polonia, care are 38 de milioane de locuitori, au fost raportate de la debutul pandemiei 1.076.180 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 20.592 decese.
foto: pinterest.com