ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Regulamentul de atestare a registratorilor cadastrali intră în vigoare pe 11 decembrie

09:12 | 10.12.2020 Categorie: Economic

Chişinău, 10 dec. /MOLDPRES/. Regulamentul cu privire la atestarea registratorilor în domeniul activității cadastrale, aprobat de Guvern, va fi făcut public în Monitorul Oficial de vineri, 11 decembrie, transmite MOLDPRES.

Regulamentul stabileşte scopul atestării, condiţiile, termenele şi modul de organizare şi desfășurare a procedurii de atestare a registratorilor în domeniul activității cadastrale.

Atestarea registratorilor are ca scop constatarea nivelului de pregătire profesională al acestora, de corespundere funcției deținute, verificarea factorilor de risc, stimularea perfecționării profesionale, sporirea responsabilității în exercitarea atribuțiilor, asigurarea promovărilor obiective în funcţie.

„Registratorul este supus atestării o dată la trei ani. Pentru acordarea gradului de calificare, registratorul, la cerere, poate fi atestat înainte de termen. Termenul menționat este perioada de timp în care persoana supusă atestării şi-a exercitat real funcția”, indică documentul.

În cazul neajunsurilor depistate ca urmare a controlului activității registratorului, acesta poate fi supus atestării înainte de termen, la propunerea Agenției Servicii Publice. Atestarea înainte de termen are loc conform aceleiași proceduri şi după aceleași criterii de evaluare a performanțelor profesionale prevăzute în prezentul Regulament.

Atestarea constă în evaluarea performanțelor profesionale, în aprecierea rezultatelor activității registratorului, a nivelului de dezvoltare şi manifestare a calităților profesionale în raport cu cerințele funcției deținute.

Hotărârea intră în vigoare mâine, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Sursă: www.monitorul.md

img20009816

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!