Comunicat de presă al Administrației de Stat a Drumurilor
11:43 | 10.12.2020 Categorie: Comunicate
Informații privind starea drumurilor publice, 10 decembrie 2020
Chişinău, 10 dec. /MOLDPRES/. Pe parcursul nopții, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, au fost înregistrate temperaturi scăzute, starea părții carosabile fiind umedă, pe alocuri lunecuș.
În acest context, au fost desfășurate lucrări de patrulare și combatere a lunecușului pe traseele naționale din municipiul Chișinău, Bălți, raioanele Fălești, Sângerei, Căușeni, Basarabeasca, Cimișlia, Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Briceni, Dondușeni, Edineț, Ocnița, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Telenești, Drochia, Glodeni, Râșcani, Florești, Soroca, Șoldănești, Călărași, Strășeni, Ungheni, Cahul, Cantemir, Ștefan Vodă, și U.T.A. Găgăuzia.
În procesul tehnologic au fost implicate 178 de utilaje speciale cu participarea a 435 muncitori rutieri.
Administratorii drumurilor monitorizează sistematic toate sectoarele de drum periculoase, astfel încât orice dificultate apărută în trafic să fie soluționată rapid.
În prezent, sectoare de drum blocate nu sunt, circulația rutieră pe drumurile naționale se desfășoară în condiții de siguranță. Lucrările de patrulare și combatere a lunecușului continuă.
Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare referitor la dotarea automobilelor și conducerea pe timp de iarnă.
În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.